Gheorghe Simotta

S-a născut în data de 19 iunie 1891 într-o localitate din Macedonia otomană, Vlaho-Clisura; strămoșii săi erau negustori cu stare și legături în Balcani și Imperiul Austriac, dar familia sărăcește către sfârșitul secolului al XIX-lea. Băiatul studiază la școala românească din localitatea natală, apoi este trimis la Liceul român din Bitolia (1903-1910). În 1910 sosește cu mama și bunica la București și este admis la Școala de arhitectură, pe care o absolvă în 1916; se formează în atelierul profesorului Petre Antonescu.

Participă ca voluntar în Primul război mondial, dar din primăvara lui 1917 este detașat la serviciul construcțiilor militare, divizia de geniu; se îmbolnăvește de tifos exantematic, dar își revine și în 1918 se întoarce la București. Situația din domeniul construcțiilor este dezastruoasă așa că este nevoit să se implice în alte activități generatoare de profit: concept grafic pentru mărci poștale și acțiuni ale unor firme, expoziții artistice și lucrări de grafică. A fost membru al „Tinerimii Artistice”. Activează la Comisiunea Monumentelor Istorice, dar lucrările sunt puține și lipsesc fondurile, așa că în 1920 pleacă în Italia într-o călătorie de documentare.

Activitatea sa profesională prinde avânt cu adevărat începând cu 1921-1922, lucrând pe cont propriu; tot atunci achiziționează și terenurile din zona dealului Mitropoliei, unde realizează mai multe vile în stil neoromânesc, în colaborare cu arhitectul Arghir Culină. Din memoriile sale, recent publicate, aflăm de calendarul său anual, din primăvară până în toamnă fiind implicat în proiectare, urmărirea șantierelor și controlul antreprenorilor, pe timpul iernii călătorind în străinătate. Arhitectul amintește de peste 130 de realizări (și 50 de proiecte nerealizate), dintre care 60 construcții sunt și prezentate în memoriul său din 1965, dar unele au fost demolate în epoca comunistă. Cercetările de arhivă trebuie să continue în perioada următoare, conducând la noi identificări ale unor imobile semnate de Simotta. Cele mai cunoscute realizări ale sale sunt transformările și extinderile de la Palatul Patriarhiei și construcția Schitului Darvari.

Stilistic realizările sale existente (vile, imobile de apartamente) îmbină de cele mai multe ori elementele neoromânești cu cele moderniste și Art Deco, arhitectul proiectând multe imobile în zona Elefterie, în nordul Bucureștiului, în Râmnicu Vâlcea, Cluj, dar câteva și în afara țării. A colaborat în unele cazuri și cu profesorii Nicolae Lupu și Eraclie Lăzărescu.

A fost recompensat cu premiul I la Salonul de arhitectură și artă decorativă din 1930, după ce cu un an înainte se clasase pe locul II. Pentru construcția Spitalului V. Gomoiu a primit ordinul „Meritul Sanitar I”. La Budapesta, la Congresul de arhitectură din 1930, a primit o medalie de onoare, iar în 1942 a primit premiul pentru arhitectură din partea Academiei Române.

Din 1938 a fost ales în Consiliul profesoral al Facultății de Arhitectură, unde a predat desen ornamental și academic aproape 30 de ani, fiind suplinitor și la catedra de arhitectură generală aplicată (1943-1945).

Bibliografie:

 Irina Patrulius (ed.), Arhitect Gheorghe Simotta, Ed. Simetria, București, 2003

Cornel Samara, Gheorghe Simotta, între noblețe și arhitectură, Ed. Vremea, București,2017

Militza Sion, Irina Patrulius, Profesorul nostru, arhitectul Gheorghe Simotta, 1891-1979, aromân in Vlaho-Clisura, București, 2017 (catalogul expoziției comemorative organizate de Uniunea Arhitecților din România și Ordinul Arhitecților din România între 25.10. – 19.11. la Muzeul Țăranului Român)