Conferinta și lansare album, 22 septembrie, ora 16, Mogosoaia

Primăria Capitalei prin Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, în colaborare cu Asociația Istoria Artei, vă invită sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 16:00, la cea de-a treia conferință dedicată Centenarului Marii Uniri, susținută de istoric de artă dr. Oana Marinache:

Monumentele comemorative și creatorii lor

Conferința va fi urmată de prezentarea albumului realizat cu finanțarea Administrației Fondului Cultural Național I/2018:

Arhitectura neoromânească în slujba Marii Uniri


Albumul va fi distribuit gratuit tuturor participanților la eveniment, in limita a 50 de exemplare.

Proiectul din 2018 al Asociației Istoria și Editura Istoria Artei și-a propus să scoată la lumină și să prezinte publicului principalele construcții neoromânești realizate de arhitecții Petre Antonescu, Paul Smarandescu, Statie Ciortan, Gheorghe Simotta, Victor Ștephănescu și Cristofi Cerchez. Alegerea acestor nume a fost determinată de impactul pe care l-au avut în arhitectura naţională printr-o carieră lungă şi fructuoasă, prin promovarea unor programe de arhitectură noi (primării, prefecturi, şcoli şi licee, administraţii financiare, spitale, monumente comemorative) în plus faţă de exemplele rezidenţiale din marile centre urbane ale României Mari.

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național în sesiunea I/2018

Salonul „Domnița Bălașa” se află la intrarea pe domeniul brâncovenesc, pe partea dreaptă.



Acces București/Mogoșoaia

Transport public: de la gura de metrou 1 Mai (Piața Chibrit) circulă la fiecare 15-20 minute linia 508 către Mogoșoaia (stația Palat brâncovenesc), preț călătorie 2 lei

Transport privat: taxă de parcare 2 lei/zi/autovehicul

Palatul este deschis în fiecare zi, de marți până duminică, între 10:00 – 18:00

https://palatebrancovenesti.ro/















Comments

Popular posts from this blog

Album tipărit

Opis dosare arh. Paul Smărăndescu