Gheorghe Simotta
S-a născut în data de 19 iunie 1891
într-o localitate din Macedonia otomană, Vlaho-Clisura; strămoșii săi erau
negustori cu stare și legături în Balcani și Imperiul Austriac, dar familia
sărăcește către sfârșitul secolului al XIX-lea. Băiatul studiază la școala românească din localitatea
natală, apoi este trimis la Liceul român din Bitolia (1903-1910). În 1910
sosește cu mama și bunica la București și este admis la Școala de arhitectură,
pe care o absolvă în 1916; se formează în atelierul profesorului Petre
Antonescu.
Participă ca
voluntar în Primul război mondial, dar din primăvara lui 1917 este detașat la
serviciul construcțiilor militare, divizia de geniu; se îmbolnăvește de tifos
exantematic, dar își revine și în 1918 se întoarce la București. Situația din
domeniul construcțiilor este dezastruoasă așa că este nevoit să se implice în
alte activități generatoare de profit: concept grafic pentru mărci poștale și
acțiuni ale unor firme, expoziții artistice și lucrări de grafică. A fost membru
al „Tinerimii Artistice”. Activează la Comisiunea Monumentelor Istorice, dar
lucrările sunt puține și lipsesc fondurile, așa că în 1920 pleacă în Italia
într-o călătorie de documentare.
Activitatea sa
profesională prinde avânt cu adevărat începând cu 1921-1922, lucrând pe cont
propriu; tot atunci achiziționează și terenurile din zona dealului Mitropoliei,
unde realizează mai multe vile în stil neoromânesc, în colaborare cu arhitectul
Arghir Culină. Din memoriile sale, recent publicate, aflăm de calendarul său
anual, din primăvară până în toamnă fiind implicat în proiectare, urmărirea
șantierelor și controlul antreprenorilor, pe timpul iernii călătorind în
străinătate. Arhitectul amintește de peste 130 de realizări (și 50 de proiecte
nerealizate), dintre care 60 construcții sunt și prezentate în memoriul său din
1965, dar unele au fost demolate în epoca comunistă. Cercetările de arhivă
trebuie să continue în perioada următoare, conducând la noi identificări ale
unor imobile semnate de Simotta. Cele mai cunoscute realizări ale sale sunt
transformările și extinderile de la Palatul Patriarhiei și construcția
Schitului Darvari.
Stilistic
realizările sale existente (vile, imobile de apartamente) îmbină de cele mai
multe ori elementele neoromânești cu cele moderniste și Art Deco, arhitectul
proiectând multe imobile în zona Elefterie, în nordul Bucureștiului, în Râmnicu
Vâlcea, Cluj, dar câteva și în afara țării. A colaborat în unele cazuri și cu
profesorii Nicolae Lupu și Eraclie Lăzărescu.
A fost recompensat
cu premiul I la Salonul de arhitectură și artă decorativă din 1930, după ce cu
un an înainte se clasase pe locul II. Pentru construcția Spitalului V. Gomoiu a
primit ordinul „Meritul Sanitar I”. La Budapesta, la Congresul de arhitectură
din 1930, a primit o medalie de onoare, iar în 1942 a primit premiul pentru
arhitectură din partea Academiei Române.
Din 1938 a fost
ales în Consiliul profesoral al Facultății de Arhitectură, unde a predat desen
ornamental și academic aproape 30 de ani, fiind suplinitor și la catedra de
arhitectură generală aplicată (1943-1945).
Bibliografie:
Irina Patrulius (ed.), Arhitect Gheorghe
Simotta, Ed. Simetria, București, 2003
Cornel Samara, Gheorghe Simotta, între
noblețe și arhitectură, Ed. Vremea, București,2017
Militza Sion, Irina Patrulius,
Profesorul nostru, arhitectul Gheorghe Simotta, 1891-1979, aromân in
Vlaho-Clisura, București, 2017 (catalogul expoziției comemorative organizate de
Uniunea Arhitecților din România și Ordinul Arhitecților din România între
25.10. – 19.11. la Muzeul Țăranului Român)
Comments
Post a Comment