Tururi ghidate gratuite

Arhitectura neoromânească în slujba Marii Uniri

Tururi ghidate gratuite
susținute de istoric de artă dr. Oana Marinache

Asociația Istoria Artei anunță organizarea de tururi ghidate gratuite cu tema „Arhitectura neoromânească în slujba Marii Uniri” în perioada aprilie-august 2018. Proiectul cultural a primit susținere în sesiunea de finanțare I/2018 a Administrației Fondului Cultural Național astfel încât vom putea dezvolta și desfășura mai multe activități în cursul anului 2018, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.

Proiectul și-a propus să scoată la lumină și să prezinte publicului principalele construcții realizate de arhitecții Cristofi Cerchez, Paul Smărăndescu, Petre Antonescu, Gheorghe Simotta, Victor Ștephănescu, Statie Ciortan. Alegerea acestor nume a fost determinată de impactul pe care l-au avut în arhitectura naţională printr-o carieră lungă şi fructuoasă, prin promovarea unor programe de arhitectură noi (primării, prefecturi, şcoli şi licee, administraţii financiare, spitale, monumente comemorative) în plus faţă de exemplele rezidenţiale din marile centre urbane ale României Mari.



29 aprilie, ora 16:00 Tur ghidat Cristofi Cerchez

6 mai, ora 16:00 Tur ghidat Paul Smărăndescu
ora 18:00 vizita casei Ionescu-Cămărășescu 

19 mai, ora 19:00 Noaptea Muzeelor - vizita la Arhivele Nationale ale Romaniei

27 mai, ora 18:00 Tur ghidat Petre Antonescu

24 iunie, ora 18:00 Tur ghidat Statie Ciortan
Invitat special: dr. Andrei Răzvan Voinea

29 iulie, ora 18:00 Tur ghidat Gheorghe Simotta

25 august, ora 18:00 Tur ghidat Victor Stephanescu in Bucuresti
26 august, ora 18:00 Tur ghidat Victor Stephănescu la Constanta



Înscrieri și detalii: tururighidate@gmail.com

Grup maxim: 35 participanți/tur

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”

Comments

Popular posts from this blog

Opis dosare arh. Paul Smărăndescu

Atelierele lunii aprilie

Statie Ciortan