Expozitie desene si colaje arh. Paul Smarandescu
Comunicat de presă Asociația Istoria Artei are plăcerea să anunțe deschiderea expoziției de desene și colaje ale arhitectului Paul Smărăndescu (1881-1945), reproduse în premieră din colecția inginerului Dorin Mihalache. Perioada de vizitare de la Librăria Seneca Anticafe, din str. arh. Ion Mincu nr. 1, este între 26 iunie-9 iulie 2021, de la 9:00 la 21:00. Design: Cristian Oprea Acum 140 de ani, într-o zi de 26 iunie 1881, în preajma sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, se năștea Paul Smărăndescu, în familia Agniței și a lui Anghel, descendenții unor familii de negustori. Copilăria tânărului Paul s-a desfășurat în zona străzii Mântuleasa și apoi a urmat cursurile Liceului Matei Basarab din apropiere. Cu toate că intră primul la Școala de Arhitectură din București, părăsește țara în 1902 pentru a se pregăti și urma cursurile de arhitectură la Școala de Arte Frumoase din Paris (diplomat în 1906). Paul Smărăndescu a avut o activitate excepțională, atât în cadrul Ministerelor