Expozitie desene si colaje arh. Paul Smarandescu

 Comunicat de presă

Asociația Istoria Artei are plăcerea să anunțe deschiderea expoziției de desene și colaje ale arhitectului Paul Smărăndescu (1881-1945), reproduse în premieră din colecția inginerului Dorin Mihalache. Perioada de vizitare de la Librăria Seneca Anticafe, din str. arh. Ion Mincu nr. 1, este între 26 iunie-9 iulie 2021, de la 9:00 la 21:00.

Design: Cristian Oprea

Acum 140 de ani, într-o zi de 26 iunie 1881, în preajma sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, se năștea Paul Smărăndescu, în familia Agniței și a lui Anghel, descendenții unor familii de negustori. Copilăria tânărului Paul s-a desfășurat în zona străzii Mântuleasa și apoi a urmat cursurile Liceului Matei Basarab din apropiere. Cu toate că intră primul la Școala de Arhitectură din București, părăsește țara în 1902 pentru a se pregăti și urma cursurile de arhitectură la Școala de Arte Frumoase din Paris (diplomat în 1906). Paul Smărăndescu a avut o activitate excepțională, atât în cadrul Ministerelor Cultelor și Instrucțiunii Publice și de Interne cât și în atelierul propriu; de asemenea, a fost profesor, șef de atelier și decan al Facultății de arhitectură din București, făcând parte din comisii, societăți și asociații profesionale.

Colecție documentară inedită, pusă la dispoziția noastră cu generozitate de către inginerul Dorin Mihalache, este formată dintr-un album cu planșe fotografice din timpul Expoziției Universale din 1900, colaje strânse de Smărăndescu din presă, cărți poștale, dar și din 3 mape cu desene de-ale sale. Aceste mape acoperă și perioada pregătirii sale pentru a intra la facultate, apoi perioada petrecută la Paris, prezentând schițe, proiecte de-ale sale sau primite cu dedicație de la colegii săi români și străini, dar și fotografii sau decupaje din revistele de specialitate, cu clădiri pariziene. Documentația ne permite astfel să pătrundem în universul inspirațional al tânărului student la Școala de Arte Frumoase, Secția de Arhitectură, să înțelegem mai bine evenimentele culturale care i-au atras atenția, reperele arhitecturale, călătoriile pe care le-a întreprins.

În cazul desenelor, cea mai bine reprezentată perioadă o constituie anii războiului (1916-1918), petrecuți în Moldova, când vine în contact cu arhitectura vernaculară și pregătește o serie de schițe de biserici și case particulare. Colecția conține și câteva schițe pentru comenzi particulare dinainte și după Primul Război, cele mai multe rămase însă în faza de proiect. Alte două programe de arhitectură sunt bine ilustrate în mapele sale: pe de o parte, cel al pieselor de mobilier inspirate și reinterpretate după cel popular și, pe de altă parte, cel al monumentelor de arhitectură funerară, inclusiv cel al familiei sale, de la Bellu (1927). Printre desene, găsim și schița pe foiță de calc a copertei albumului său, "Lucrări de arhitectură 1907-1942, Institutul de Arte Grafice Mârvan, Tip. Universul, București, 1942".

În cadrul proiectului cultural "Paul Smărăndescu 75", inițiat în 2020, am digitizat 156 de planșe din această colecție privată, cea mai mare parte fiind reprodusă ulterior în catalog și expoziția pe care o deschidem publicului. Expoziția este îngrijită de Oana Marinache (cercetare) și Cristian Oprea (concept grafic). Participarea este gratuită, în cadrul proiectului cultural susținut de Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de Arhitectură.

În 12 ianuarie 2020 am comemorat 75 de ani de la trecerea în neființă a arhitectului român Paul Smărăndescu, personalitate marcantă a primei jumătăți a secolului al XX-lea. De atunci am inițiat prin intermediul Asociației Istoria Artei și cu sprijinul Ministerului Culturii (Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie 2020) și al Ordinului Arhitecților din România (Timbrul de Arhitectură) o serie de tururi ghidate, ateliere de istorie urbană și conferințe științifice, toate menite a-i cinsti memoria și a-i readuce activitatea în atenția publicului. Documentele de arhivă, cu autorizațiile de construcție ale lucrărilor sale, pot fi consultate și pe http://paulsmarandescu.blogspot.com



Comments

Popular posts from this blog

Opis dosare arh. Paul Smărăndescu

Statie Ciortan

Atelierele lunii aprilie