Victor Ștephănescu

Victor Stephănescu s-a născut la 4 mai 1877, la București, în familia lui George Stephănescu (1843-1925), compozitor, dirijor, profesor și fondator al Operei Române; a fost fratele mai mare al pictorului Gabriel Stephănescu-Arephy (1893-1976). 

Studiile le-a făcut la Gimnaziul Mihai Viteazul (1886-1893), apoi la Liceul Sfântul Sava din București, iar din 1894 a plecat din țară, mai întâi la Dresda, la Institutul Politehnic (1894-1895), apoi la Paris, la Școala Specială de Arhitectură (1896-1901), absolvită cu medalie de aur și diplomă pentru primul loc. Între 30 aprilie și 30 iunie 1901 expune la Grand Palais des Beaux Arts și este acceptat în Societatea artiștilor francezi.

Întors la București, a urmat o carieră didactică, la Școala de Belle-Arte (profesor de perspectivă 1904-1909), cât și una de arhitect-scenograf la Teatrul Național (1907-1916). În perioada 1908-1936 a fost inspector tehnic al C.F.R., între 1916-1948 a făcut parte din colectivul Comisiunii Monumentelor Istorice iar în 1930-1943 a fost implicat și în Consiliul tehnic PCA al Ministerului Comunicațiilor.

Se remarcă în 1905-1906, alături de Ștefan Burcuș, în proiectarea și realizarea Expoziției Generale Române din Câmpia Filaret (viitorul Parc Carol I), contribuind decisiv la promovarea stilului neoromânesc în spațiul public. De numele său se leagă clădiri reprezentative din București: Institutul geologic (1908), terasa și decorația interioară a Cercului Militar, clădirea Poștei și Centralei Telefonice de pe blvd. Dacia (1923), extinderea Gării de Nord (1928-1932).

Apropiat al familiei regale, primește mai multe comenzi importante: restaurarea Geamiei Hunchiar din Constanța (1907), construcția Moscheii Carol I din Constanța (1910-1913), Primăria și închisoarea din Constanța (1910), Biserica Anglicană din București (1910-1914), centrala electrică de pe domeniul de la Balcic (1925), pavilionul regal de pe dig (1925), Gara Cotroceni (1929).

Participă în Războiul din 1913 și în Primul Război Mondial (sublocotenent, căpitan de geniu), fiind onorat cu mai multe medalii și distincții militare: Bene merenti (1913), Steaua României (1913), Crucea Sf. Vladimir (1916), Crucea de război  (1917), Crucea comemorativă internațională (1914-1918). Din 1921 este directorul general al lucrărilor de refacere și subsecretar de stat în guvernul Averescu.

După război, a fost implicat ca inspector tehnic în realizarea Arcului de Triumf din București (1935-1936) și a proiectat corpul de gardă (devenit ulterior muzeu, astăzi demolat), precum și în construirea Catedralei Încoronării de la Alba Iulia, a reședinței regale și a palatului episcopal (1921-1922). În 1924 colaborează împreună cu sculptorul Theodor Burcă la realizarea Monumentului Unirii din Cernăuți.

Printre realizările sale din perioada interbelică găsim și Muzeul Ion Jalea (1919-1920) din Constanța, Cazinoul și băile din Mamaia (1930), restaurarea Culei Măldărescu (1935), teatru și dispensar la Turnu Severin (1936), Bursa de mărfuri din Constanța (1937-1940), proiectând și în stilul Art Deco. Nenumărate case din București, Constanța, Mamaia, Curtea de Argeș, Fieni, Ploiești, Câmpina au fost proiectate de el.

Pensionat în 1936, și-a petrecut ultima perioadă alături de nepotul său, profesorul Mihai Ștefănescu și a încetat din viață în 1950.

Concursuri: Teatrul Național, Opera Română, Facultatea de Agricultură, Belgrad (1938)

Medalii: Serviciul credincios Carol I (1906), Răsplata muncii (1922), Bărbăție și credință (1923)